Sote de legume

Consideraţii generale şi dietoterapie

Soteul de legume este un preparat delicios al cărui gust are o varietate de nuanţe după tipurile de legume folosite şi după proporţiile în care le punem. Reţeta pe care o postez acum este orientativă. De regulă, nu trebuie să lipsească ardei sau gogoşari, ceapa, dovlecel sau vânătă, roşiile, varza sau conopida.
Legumele se vor fierbe în sosul lor într-o tigaie cu capac etanş. Timpul de preparare maxim 15 minute. Legumele trebuie să fie doar puţin pătrunse nu fierte sau răsfierte. Este un preparat gustos şi totodată dietetic.
Soteul de legume este indicat de la cele mai mici vârste, până la persoane în vârstă, fiind dietetic, vitaminizant, antianemic, lipsit de calorii, glucide şi colesterol. Este indicat persoanelor cu afecţiuni cardiace, diabeticilor, celor cu avitaminoze, supraponderalilor. Cei care au dietă fără ulei sau sare vor realiza preparatul foarte bine şi fără aceste ingrediente.




 
Ingrediente pentru 4 porţii
  • 2 morcovi mijlocii
  • 300g conopidă sau varză sau brocoli
  • 4-5 ciuperci mari sau mijlocii
  • 1 ţelină mică
  • 1 rădăcină de pătrunjel  sau păstârnac cca 100g
  • 2 gogoşari
  • 2 ardei  graşi
  • 1 dovlecel mijlociu sau 2 mici
  • 1 vânătă mică
  • câteva fasole păstăi
  • 100g mazăre fiartă
  • 1 praz
  • 1 ceapă roşie
  • 2 roşii bine coapte
  • 1 lingură ulei presat la rece
  • 1 lingură unt
  • frunze de pătrunjel, mărar verde
  • câteva frunze de ţelină
  • 3-4 căţei de usturoi
  • 2-3 felii de ardei iute dacă preferaţi gustul picant
  • Condimente: pudră de  chimen, coriandru, cimbru, busuioc, piper negru,
  • sare
 HPIM2349Mod de preparare        
  1. Se curăţă morcovii, ţelina, părunjelul rădăcină, dovlecelul, vânăta, se spală şi se taie felii.
  2. Se curăţă de pieliţa exterioară pălăriile ciupercilor, se spală şi se taie felii.
  3. Se spală gogoşarii şi ardeii, se scoate cotorul şi se taie felii sau cubuleţe mari.
  4. Se spală păstăile de fasole, se curăţă de codiţă şi vârf, se taie bucăţi.
  5. Se curăţă de coajă  ceapa, prazul şi se taie rondele sau felii.
  6. Se curăţă varza de foile exterioare, se taie în jumătate şi se taie fâşii. Dacă utilizăm conopidă, se desprinde  în bucheţele mici, se spală în apă puţin sărată lasând bucheţelele de conopida cca 15 minute în apă.
  7. Se curăţă de pieliţă roşiile şi se taie felii.
  8. Se pune într-un wok sau o tigaie sau cratiţă (care are un capac etanş), uleiul, untul şi 2 linguri de apă, se pun legumele ceapa, prazul, conopida, ardeii, gogoşarii, dovlecelul , morcovii, ţelina, pătrunjelul, vânăta, păstăile de fasole, aranjate cât mai uniform. Se presară sarea.
  9.  Deasupra se aşează feliile de roşii. Se pune capacul etanş şi se dă la foc potrivit. Sote-ul se face cam în 15 minute.  Se verifică peste 5-10 minute dacă a lăsat sos suficient, eventual se poate pune puţină apă.
  10. Se pregătesc verdeţurile. Se aleg frunzele de  pătrunjel, mărar, ţelină. Se spală  în 3- 4 ape. Se taie frunzele mărunt  să nu rămână codiţe mari.
  11. După 10minute se pun căţeii de usturoi tăiaţi felii, condimentele şi se amestecă uşor de jos în sus. Se potriveşte de sare, se poate adăuga 1/2 cană apă dacă legumele nu au lăsat sos suficient.. Se lasă să mai stea 5 minute pe foc,se pun verdeţurile apoi se închide focul.
  12. Se lasă acoperit ,să se pătrundă sote-ul de aroma verdeţurilor.
  13. Se serveşte cald sau rece, ca o mâncare sau ca garnitură la chiftele de soia sau năut, orez etc.
   Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu